Sub poduri am intalnit deseori oameni al caror mers aducea cu ceva din copilaria mea prafuita. Pasii le erau pulverizati cu iz de must batran sau cu valuri fade de naftalina uitata intr-un colt de dulap din casa unei strabunici. Privirea, ascunsa parca pe dupa un strat de namol aluneca in tacere cautand cuvinte care sa le serveasca drept carje mai tarziu. Genul acela de om necunoscut care in tramvai iti aranjeaza doliul din piept cand tu nu observi ca statea sa cada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tau aici. Va urma si aberatia mea in scurt timp.