luni, 4 iulie 2011

Teatrul de iluzii - partea I de Andrei Vishinski

photo by George Visan



In ziua in care a intrat in Teatrul de Iluzii, un portar slab si miop l-a condus prin cateva holuri intunecate. L-a poftit intr-o incapere ce aducea mai mult a un culoar de vagon si l-a lasat singur. In camera se simtea apasarea unui aer greu de respirat, iar becul spanzurat anemic in tavan dadea semne de lesin. De-a lungul peretilor fara ferestre erau depozitate diverse obiecte din decorul unor piese. Un Christos pe o cruce de paie era lasat sa lancezeasca pe podeaua umeda sprijinit de peretele din dreapta. Se mai gaseau acolo si un candelabru, cateva sticle, trei discuri vinil ciobite, o noptiera si multe teancuri de carti vechi.

Cand in cele din urma usa s-a deschis , Mihalkov tresari. In fata sa se infiinta cu toata statura sa impunatoare, Directorul Teatrului de Iluzii. Ochii lui aveau ceva ce aducea aminte de mlastini si mal, iar zambetul de salamandra parea inghetat pe figura rigida. Costumul negru duhnea a talc si a naftalina. Omul care depasea 130 de kilograme i-a intins o mana enorma si neobisnut de alba. Cuvintele care ii ajunsera la ureche lui Mihalkov pareau muscate si alunecoase.

- Bine ati venit, domnule Mihalkov. Numele meu este Petea Labrunov, sunt Directorul Teatrului de Iluzii. Se prea poate sa gasiti cel putin ciudat faptul ca v-am primit in vederea interviului intr-o incapere ca aceasta, insa biroul meu se afla in mijlocul unor renovari, iar sala mare este pregatita chiar in timp ce vorbim pentru spectacolul din seara aceasta.
Am sa fiu cat se poate de scurt si am sa incep prin a va spune ca C.V.-ul Dumneavoastra s-a bucurat de toata atentia mea. Mi-a facut placere sa vad ca ati fost actor vreme de sapte ani la teatrul din Petuski. Directorul de acolo mi-a transmis telefonic recomandarile in ceea ce va priveste, asigurandu-ma totodata de faptul ca sunteti omul care ne trebuie.
Luati un loc, Domnnule Mihalkov, destindeti-va. Imi pareti usor incordat. Am sa va rog sa-mi spuneti daca stiti cu ce ne ocupam noi aici,in Teatrul nostru.
Mihalkov isi simtea gatul uscat, iar cuvintele isi croiau drum anevoios. Asezat pe un scaun subred care fara indoiala servise ca decor in multe piese, raspunse ragusit.

- Specificul stagiunilor Dumneavoastra sunt, daca am inteles bine, spectacolele de iluzionism.

- Am sa fac inca de la inceput o completare, tuna vocea Directorului. Aici, Domnule Mihalkov, pe langa spectacole de iluzionism, ne mai ocupam si cu vanzarea unui lucru foarte necesar oamenilor. Am sa va spun pentru inceput atat: aici noi vindem sperante. O sa intelegeti mai tarziu ca granita dintre cei doi termeni: iluzie si speranta, este foarte fina, uneori inexistenta.

Tacerea lasata brusc in camera cu aer inecacios ii dadu impresia ca ultima fraza spusa de Director a fost mai mult suierata decat rostita.

- As vrea sa stiu, domnule Mihalkov, daca ati putea incepe lucrul de luni.Ochii de namol il tintuiau atent. Simtind cum vocea il paraseste, tanarul baigui stins.

- Va stau la dispozitie cu mare placere, domnule Director... Am insa o intrebare... Vedeti, nu inteleg exact ce anume va trebui sa fac...

- Un singur lucru, veni raspunsul sec al Directorului. Va trebui sa mintiti, domnule Mihalkov.

[...]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tau aici. Va urma si aberatia mea in scurt timp.