miercuri, 27 aprilie 2011

Arta de a nu tine un jurnal


8:22 am.

Din mica bucatarie se aude horcaitul filtrului de cafea. Primul semn ca se trezeste e o trecere lunga a mainii drepte prin par. Primul semn al inotului spre suprafata, prima incruntare a diminetii. Cautarea papucilor ia sfarsit un minut mai tarziu. Asteptau cuminti langa sticla goala de vin sec. Drumul pana la frigider il parcurge zambind. Nu exista cafea fara lapte in diminetile lui mici. Astazi are si frisca. Zambetul i se lungi cu 3 centimetri.

Daca ar fi avut un plan pentru ziua asta acela ar fi fost de a nu avea vreun plan. Deci asta e planul: fara planuri. Aleile cu tei il imbie de dincolo de ferestre. Simtise mirosul spre zori, cand ziua incepuse sa brodeze cu albastru pe la ferestre.Asadar afara miroase a alge si tei.Isi bea cafeaua in liniste, fara sa dea drumul combinei muzicale.

9:06 am.

Asezat acum pe scaunelul din hol, se apleaca pentru a se incheia la sireturi. “Ziua in care n-o sa mai gasesc sensul pentru care ma inchei la sireturi, ei bine aia va fi o zi trista”. Gandul venise de nicaieri, simplu, dar articulat foarte clar. “Ziua in care incep sa pierd sensuri va fi una trista. Foarte trista”.

Iesit pe casa scarii un copil il roaga sa urce cu el pana la etajul 8. La inceput nu intelege.

- Sunt prea usor si liftul nu vrea sa porneasca, domnule Vishinski, ii explica pustiul vazandu-l nedumerit.

Zambet de 3 centimetri.

9:14 am

Lumina asta calda care mangaie, total neconflictuala, ii face atat de bine. Fara durere in cornee, doar mijeste putin ochii spre mare. Porni pe strazile ce coborau sarat. Il insotesc strigatele pescarusilor ce aduc teribil de mult cu tipetele femeilor isterice ce au trecut candva prin viata lui. Zambeste coborand faleza.

Azi marea e calma. Valuri mici sapa usor in plaja. “Genul acela de zi in care vrei sa auzi ca nu a murit nimeni”

Mica terasa unde obisnuieste sa stea cu orele in fiecare weekend il asteapta. Niciun musteriu nu se face vazut, dar asta nu il impiedica pe Serioja, patronul, sa il intampine cu un zambet larg.

Se aseza la masa lui preferata, cu fata spre larg, spre stancile de la marginea plajei. Comanda o cafea si scoate caietul sau de idei ingalbenit intre timp.

Inspira adanc. Incepu sa scrie povestea unei zile in care un tanar era sa moara in drumul sau spre Ceilalti. Infernul sunt Ceilalti.

Isi ridica privirea. Pe plaja cativa copii se stransesera in jurul unui delfin mort si acum il impungeau cu betele. Reactia viului asupra celui ce trece. Curiozitatea materiei asupra nemiscarii, a incetarii, a intreruperii de “a fi”.

“Se poate muri asadar si in zile frumoase”

19:35

Usa micului apartament se deschide. Aduce cu el nisip in sosete, mirosul sarat patruns in haine si cateva pagini innegrite de ganduri.

Peretii ii sunt prieteni. Are si o piesa de teatru radiofonic ce-l asteapta.

Se intinde. Un vin rosu.

Zambet de 3 centimetri.


de Andrei Vishinski

4 comentarii:

  1. bine povestit!
    o zi ce merita traita

    RăspundețiȘtergere
  2. sa.mi vorbesti despre mare e cel mai mare har pe care l-am trait azi. zambet de 3 centimetri.

    iar copilul de la lift, m-a rugat si pe mine aceasi chestie, acu vreo 3 ani.

    RăspundețiȘtergere
  3. to M. :
    ma bucur mult ca ti-am adus o briza si un zambet de 3 cm.

    hugs,

    horhe.

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tau aici. Va urma si aberatia mea in scurt timp.