miercuri, 22 februarie 2012

And I had too much caffeine


Isi imagina in unele seri, in vreme ce urca scara rulanta a metroului, ca va ajunge acasa si va pune toate astea pe hartie. "Sa ingrosam rateurile de sertar!" gandea el. Va scrie. Va scrie despre absolut orice. Despre cum privise prin geamul murdar al autobuzului, dincolo de zapada cenusie avioanele decoland, despre cum mainile i se albisera atunci in stransoarea manerului si cum buzele soptisera rapid juramantul de-a se afla candva impreuna cu ea intr-unul din acele avioane avand cate un singur bilet, fara intoarcere. Va scrie sigur si despre cum aratau oamenii in lumina de culoarea ceaiului in metrourile bolnave, cum fiecare traia parca amanand o viata aflata la o distanta de o tragere de inima. Va scrie si despre cum ei coborau in fiecare dimineata fara ajutorul icoanelor in statiile parca tusind din subteran sperand discret ca o catastrofa va opri lungul sir al zilelor gri, prea caldute ca sa nu fie reconfortante si prea moi ca sa le poti simti.

Sa ne ascundem de faptul ca nu ne temem. Nu, noi nu temem sa fim prinsi de cutremure la
duş, sa ne gaseasca astia apoi, printre daramaturi cu ramasite de clabuc pe corpuri reci. Nu, nu ne temem ca intr-o seara usa apartamentului unde ne intindem oasele ar putea disparea.Noi nu ne temem ca intr-o buna zi ne vom intreba crunt: "traiesti? asa crezi tu?"

***

Deschise usa. In aplecarea sa catre sireturile legate in zori, din buzunarul hainei umede cazu Makine. Dorul de Siberia imbratisa podeaua.

2 comentarii:

  1. Frumos, foarte frumos...
    Si fotografiile si cantecele si ideile lasa o amprenta, cheama un zambet, contureaza o lume intima.
    Revin aici la tine cu drag.

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tau aici. Va urma si aberatia mea in scurt timp.